Primăria Mangalia a pregătit de Ziua Internațională a Copilului un spectacol artistic, cu participarea îndrăgitei soliste Irina Rimes, dar și a altor artiști locali.
Evenimentul se adresează în special celor mici, care sunt așteptați, alături de cei dragi, pe platoul din fața Casei de Cultură, miercuri, 1 iunie, de la orele 18.00, pentru a sărbători, în număr cât mai mare ziua care le este dedicată. Vor întreține atmosfera mai mulți animatori, care vor antrena copiii în activități de modelare a baloanelor.
La dispoziția celor mici, vor mai fi specialiști în face painting, care vor realiza picturi haioase pe chipurile lor. De la ziua bucuriei și a veseliei nu vor lipsi surprizele dulci, astfel că toți participanții la eveniment vor avea o zi minunată, plină de culoare și voie bună.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită în dimineața de joi 7 septembrie la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Theodor Burada, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost […]
Poliţiştii de frontieră au prins în flagrant doi bărbați în timp ce sustrăgeau cereale de pe o barjă, în zona localității Cernavodă. Potrivit Gărzii de Coastă, o patrulă fluvială, formată din polițiști de frontieră din […]
Angajații Primăriei Constanța și cei ai firmei de salubrizare fac zilnic curățenie în toate cartierele orașului, cu toate acestea, în urma lor apar sacii plini cu resturi menajere, ambalaje, sticle sau piese vechi de mobilier. […]
Be the first to comment