FOTO VIDEO Comuna Mircea Vodă îi cinstește, la 1 Decembrie, pe eroii căzuți în Primul Război Mondial. Primarul George Ionașcu: “Am pregătit un eveniment care să omagieze, să aducă recunoștința față de înaintașii noștri”

Mausoleul eroilor din comuna Mircea Vodă. FOTO CTnews.ro

Pe 1 Decembrie inima Dobrogei va bate în comuna Mircea Vodă, cea care adăpostește și îngrijește cimitirul eroilor care s-au jertifit în Marele Război pentru întregirea neamului. La Mircea Vodă își dorm somnul de veci peste 5.000 de eroi care au luptat în Primul Război Mondial pe teritoriul Dobrogei.

Aici poți să vezi “Mărășeștiul Dobrogei” – aliaţi şi duşmani căzuţi pe câmpul de luptă sunt îngropaţi la un loc, sub aceeaşi ţărână. În anul Centenarului, primarul George Ionașcu a plănuit să îi onoreze pe înaintași așa cum nu au mai fost demult cinstiți.

“1 Decembrie este un eveniment deosebit pentru comuna noastră pentru că aici avem Cimitirul Internațional Mircea cel Bătrân; este unic în felul lui, pentru că în acest cimitir sunt peste cinci mii și ceva de eroi căzuți în Primul Război Mondial și mai este unic prin faptul că aduce laolaltă și aliați și inamici. Sunt eroi și dintr-o parte și din cealaltă a baricadei iar pentru acest sfârșit de an am pregătit și noi așa cum se cuvine un eveniment care să omagieze, să aducă recunoștința, cinstea și respectul față de înaintașii noștri” spune primarul din comuna Mircea Vodă.

Povestea cimitirului din gara comunei Mircea Vodă este fascinantă. După terminarea Primului Război Mondial, Regele Ferdinand I a ordonat ca toți militarii căzuți pe frontul dobrogean să fie deshumaţi și depuși la un loc, indiferent de etnie, confesiune ori de tabăra în care au luptat. Așa au ajuns în același loc soldați români, ruși, germani, polonezi, sârbi, evrei și bulgari.

În cimitir sunt aşezate la rând sute de cruci. Pe unele zăreşti câte un nume, pe altele scrie „erou necunoscut“. Doar 432 dintre cei căzuți la datorie sunt cunoscuți, restul de 4870 aparținând unor militari necunoscuți. Toți se odihnesc într-o groapă comună deasupra căreia a fost ridicat un mausoleu pe care scrie: „Ca un simbol al vitejiei şi onoarei militare în acest cimitir îşi dorm somnul de veci împreună români, bulgari, germani, ruşi“. Aici, lângă eroi, comuna Mircea Vodă va serba Centenarul.

“Am invitat autorități, consulatele, pe prefect, consiliul județean, colegi primari și de la ora 9 se va onorul militar, se vor depune coroane, se vor rosti alocuțiuni, poezii istorice, patriotice, iar de la ora 10.00, la căminul cultural din Mircea Vodă vom avea un spectacol dedicat acestei sărbători, în care vor evolua copiii din corul școlar și ansamblul de dansuri Valea Dobrogei aparținând comunei Mircea Vodă dar și artiști profesionsti de muzică populară românească. Toate asezonate cu un pahar de vin și o sărmăluță” spune George Ionașcu.

În vremea când Regele Ferdinand I a ordonat amenajarea cimitirului, comuna Mircea Vodă purta numele Cilibichioi. Mausoleul eroilor este parte din istoria localității, fapt ușor de intuit și după prezența sa pe stema localității. Stema comunei Mircea Vodă se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, iar în vârful scutului, în câmp albastru, se află Monumentul Eroilor “Mircea cel Bătrân”, de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Toate aceste detalii și multe alte povești fascinante, primarul a reușit să le adune de la cei mai bătrâni localnici din sat, și le-a consemnat pentru posteritate într-o monongrafie tipărită din banii comunității.

“Cu mândrie vă spun că am reușit pentru acest Centenar să realizăm o monografie a comunei “Mircea Vodă – 100 de ani de la Marea Unire”. Printre toate evenimentele și parcursul istoric al localității am reușit să facem interviuri și să culegem informații despre cum a evoluat comuna, cum erau vremurile pe atunci și cum s-a ajuns până în ziua de astăzi. Am stat de vorba cu patru persoane centenare din comuna noastră” spune cu emoție, George Ionașcu.

Primarul din Mircea Vodă a transmis și un mesaj locuitorilor comunei cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

“Cu ocazia Centenarului, urăm La Mulți Ani tuturor locuitorilor comunei Mircea Vodă și sperăm să fim împreună la acest eveniment astfel încât să dăm un plus de valoare și de respect pentru înaintașii noștri. Fără sacrificiul lor, noi nu am fi fost astăzi aici”.

De 1 Decembrie, inima Dobrogei va bate la Mircea Vodă, iar gândurile tuturor vor fi alături de cei care glorios s-au jertfit apărându-ne țara. Localnicii și oaspeții lor îi vor cinsti pe eroii necunoscuți care își dorm somnul de veci la marginea localității.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*