Complexul sportiv „Centenar 2018“ din Cumpăna va fi inaugurat pe 9 mai

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

La Cumpăna are loc festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiţie Complex Sportiv „Centenar 2018“ obiectiv de mare importanţă atât pentru sportul cumpănean, cât şi pentru cel judeţean şi naţional. Investiţia a fost realizată prin programul “Complexuri Sportive”, derulat de Compania Naţională de Investiţii şi finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Realizarea acestei investiţii este esenţială atât pentru cei peste 4500 de tineri ai comunei cu vârste cuprinse între 18-35 ani, pentru cei 1.350 de elevi ce frecventează cursurile Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” din localitate cât şi pentru cei 500 de preşcolari ai celor două grădiniţe din localitate, dar și pentru toți cei peste 17.600 locuitori ai comunei Cumpăna.

Proiectul respectă dimensiunile și suprafețele construcțiilor recomandate de regulamentele federațiilor sportive naționale şi cuprinde: teren de fotbal, teren de oină, teren de baschet, teren de handbal, teren de volei, două terenuri de tenis, pistă de alergare, pistă pentru aruncarea ciocanului, pistă pentru aruncarea discului, pistă pentru aruncarea greutății, gradene pentru 842 spectatori și 4 locuri pentru persoane cu dizabilități, spații de cazare, vestiare, sală de conferințe, sală de mese, bucătărie.

Evenimentul are loc în data de 9 mai, începând cu ora 14.00 la sediul Complexului Sportiv „Centenar 2018“ din comuna Cumpăna, str. Strajei nr.45-47,

Oaspeţi la acest eveniment sunt Vasile Daniel Suciu, viceprim-ministrul al României, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei Naţionale, Constantin-Bogdan Matei, Ministrul Tineretului şi Sportului, Dumitru Daniel Botănoiu  Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Manuela Irina Pătrășcoiu, director general al Companiei Naţionale de Investiţii, Claudiu Coadă, director general adjunct A.F.I.R., Doina Stăiculescu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, vice-campioană olimpică la Los Angeles, domnul Mihai Stoichiță, reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal, Dumitru Jeacă, Prefectul judeţului Constanţa, Marius Horia Ţuțuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, alături de alţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, partenere în realizarea acestui obiectiv de investiţie.

Evenimentul se desfășoară după următorul program:

13.45 – 14.00Întâmpinarea oaspeţilor
14.00 – 14.05Deschidere eveniment  – prezentator, crainic Ionuţ Coman
14.05 – 14.15Intonarea imnului Europei

Intonarea imnului României

Intonarea imnului comunei Cumpăna

14.15 – 14.25Alocuţiunea primarului comunei Cumpăna, ec. Mariana GÂJU – prezentarea obiectivului de investiţie a cărui inaugurare o efectuăm cu acest prilej. Prezentarea invitaţilor.
14.25 – 14.45Slujba religioasă de sfinţire a Complexului Sportiv “CENTENAR 2018”, oficiată de Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
14.45 – 14.55Dezvelirea plăcii  investiţiei.
14.45 – 15.20Premierea campioanelor comunei Cumpăna, participante la Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică pentru Copii, desfăşurat la Cumpăna în perioada 20-21 aprilie 2019.
15.20 – 15.30Premierea campionilor comunei Cumpăna, participanti la Campionatului Național de Lupte Greco Romane – cadeți”, care a avut loc la Târgu Jiu în perioada 22 – 24 martie 2019.
15.30 – 15.45Vizitarea Complexului Sportiv “CENTENAR 2018”.
15.45 – 16.30Joc demonstrativ de fotbal între echipele de copii U9  ale Clubului Sportiv “VICTORIA” Cumpăna şi Academiei de Fotbal “GHEORGHE HAGI” Constanţa.
 

16.30 – 17.00

Joc demonstrativ de rugby între selecţionata Dobrogei U15 şi selecţionata C.S. VICTORIA Cumpăna U14.

Joc demonstrativ de rugby între C.S. VICTORIA Cumpăna U8 şi C.S. OVIDIU U8.

Conferinţă de presă.
19.00 – 20.00Sedinta tehnica – preliminara fazei finale a competiţiei de fotbal “CUPA SATELOR“.
20.00 – 21.00Meciul de old-boys, disputat între echipa Clubului Sportiv VICTORIA Cumpăna şi echipa Clubului Sportiv FARUL Constanţa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*