Comisia Europeană îndeamnă România să își stabilească planurile de amenajare a spațiului maritim

Marea Neagră. FOTO Selena13

Comisia Europeană îndeamnă Grecia, Croația, Italia, Cipru și România să asigure punerea corectă în aplicare a Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim.

Directiva stabilește o abordare comună pentru ca țările UE să își amenajeze zonele maritime. Amenajarea spațiului maritim urmărește să organizeze activități umane în zonele marine pentru a îndeplini diverse obiective ecologice, economice și sociale.

Printre acestea se numără dezvoltarea unei economii albastre sustenabile, utilizarea sustenabilă a resurselor marine și conservarea unor ecosisteme marine sănătoase și a biodiversității.

Punerea corectă în aplicare a directivei este esențială pentru atingerea acestor obiective ca parte a Pactului verde european. Directiva impune statelor membre costiere ale UE să elaboreze planuri de amenajare a spațiului maritim până la 31 martie 2021 și să prezinte Comisiei și celorlalte state membre în cauză copii ale planurilor în termen de trei luni de la publicarea acestora.

Grecia, Croația, Italia, Cipru și România nu și-au stabilit planurile de amenajare a spațiului maritim, iar Comisia nu a primit nicio indicație cu privire la un calendar și un proces realist care să conducă la adoptarea planurilor de amenajare a spațiului maritim înainte de sfârșitul anului 2021.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Greciei, Croației, Italiei, Ciprului și României, acordându-le două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*