Cometa verde, care trece pe lângă Pământ o dată la 50.000 de ani, a putut fi observată și din județul Constanța

Cometa verde a putut fi observată și din județul Constanța. FOTO: Abibula Aygun

Cometa verde, care trece pe lângă Pământ o dată la 50.000 de ani, a putut fi văzută noaptea trecută, chiar și cu ochiul liber, și din județul Constanța.

Acesta fapt a fost dovedit de profesorul Abibula Aygun, din comuna 23 august, care a realizat și o serie de fotografii eveniment.

„În această noapte este maximul Cometei C/2022 E3 ZTF. Așa că m-am gândit să nu pierd ocazia. Ținând cont că este încărcată cu o istorie de 50.000 de ani, printre care și strămoșii Neanderthalieni, războaie ce au trecut, imperii ce au s-au ridicat și au căzut, vestigii ale evoluției omului din Epoca de Piatră până acum, în observarea unei comete. Asta DA călătorie!”, a scris profesorul Abibula Aygun pe pagina sa de socializare.

La momentul respectiv, cometa s-a aflat la aproximativ 42 de milioane de kilometri depărtare de Pământ.

Cometa verde a căpătat acest nume deoarece coada acesteia străluceşte în nuanţă verde datorită unui gaz rezultat din interacţiunea cu căldura de la razele solare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*