Pentru a-i convinge pe comercianții din Satul de Vacanță și din stațiunea Mamaia că trebuie să se ocupe serios de pregătirile pentru deschiderea de 1 Mai, polițiștii locali au verificat mai multe zone. Nu au fost omise nici zone din Constanța, iar locuitorii ei cu probleme de bună creștere au fost sancționați.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului și disciplinei în construcții au acționat pe toată raza municipiului Constanța inclusiv Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță pentru identificarea problemelor ce țin de colectarea și ridicarea gunoaielor depozitate necorespunzător, refacerea gardurilor și a firmelor luminoase, eliminarea de graffiti, înlocuirea geamurilor și a vitrinelor deteriorate, curățarea, igienizarea și zugrăvirea fațadelor și a zidurilor, curățarea terenurilor de frunze și crengi, precum și a coșurilor de fum, întreținerea, toaletarea și salubrizarea peluzelor/spațiilor verzi și a zonelor cu flori.
Activitățile de control s-au derulat în scopul desfășurării campaniei Curățăm Constanța Noastră și în primă fază au fost emise înștiințări pentru remedierea problemelor identificate, iar apoi, în urma verificărilor, unde a fost cazul, s-au aplicat sancțiuni.
Echipele Direcției Generale ale Poliției Locale Constanța au verificat starea de curățenie atât în incinta cât și în exteriorul pieței Tomis 3, precum și locurile de depozitare ale deșeurilor menajere și reciclabile. În stațiunea Mamaia au fost identificate depozite de resturi vegetale și menajere, iar în acest sens au fost întreprinse măsurile necesare în vederea igienizării zonei. În cazul a șase terenuri de pe raza municipiului Constanța a fost elaborată documentația pentru majorarea impozitului, iar în alte 15 cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru neasigurarea unei permanente stări de curățenie, fațade neîngrijite, garduri neîngrijite, staționarea pe spațiul verde, aruncarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, desfășurarea activităților de vulcanizare pe domeniul public.
În cursul zilei de vineri, 13 aprilie, patrulele Poliției Locale Constanța au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre Bulevardul Aurel Vlaicu, Strada Clopoțeilor, Strada Străjerului, Bulevardul Mamaia, Strada Sasu Vasile, Bulevardul Tomis, Bulevardul 1 Decembrie, Strada Atelierelor, Strada Mihai Viteazul, Strada Theodor Burada, dar și în Stațiunea Mamaia, Zona Peninsulară precum și în parcurile constănțene. Pe parcursul activității au fost aplicate în domeniul ordinii și liniștii publice 15 sancțiuni în valoare de 4.200 lei:
- pentru neasigurarea unei stări de curățenie în interiorul și în exteriorul imobilului cât și aruncarea gunoiului menajer în alte locuri decât cele special amenajate pe strada Dionisie cel mic a fost aplicată o sancțiune de 800 de lei;
- în Parcul Tăbăcărie au fost aplicate trei sancțiuni de câte 400 de lei pentru trecerea peste spațiul verde, o sancțiune de 500 de lei pentru plimbarea câinelui fără lesă și o sancțiune pentru aruncarea de coji de semințe pe domeniul public;
- în zona Peninsulară a fost aplicată o sancțiunea pentru plimbarea câinelui fără lesă pe drumurile publice;
- într-o stație de mijloc de transport în comun de pe Bd. Aurel Vlaicu, o persoană a fost amendată cu 400 de lei pentru aruncarea de gunoi pe domeniul public, iar o alta cu 200 de lei pe strada Sasu Vasile;
- doi cerșetori surprinși la intersecțiile Bulevardului 1 Decembrie cu strada Th. Burada și respectiv Bulevardul Mamaia cu strada Mihai Viteazu au fost sancționați cu câte 100 de lei;
- pentru consumul de băuturi alcoolice a fost aplicată un avertisment în zona Spitalului Județean, pe bulevardul Tomis, iar alte două persoane au fost sancționate cu câte 200 de lei.
Be the first to comment