Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de precipitaţii, începând din această seară, ora 18:00, şi până miercuri, 12 octombrie, ora 20:00, pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea, precum și în zona de munte aferentă județului Dâmbovița, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.
Totodată, vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului.
Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de instabilitatea atmosferică, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa recomandă cetăţenilor câteva măsuri preventive:
– pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere şi în cazul parcării autovehiculelor;
– sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
– închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor;
– evitarea stâlpilor sau firelor căzute la pământ şi ocolirea acumulărilor de apă din zonele cu pericol potenţial de electrocutare;
– adăpostirea în sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă.
Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, le reamintim autorităţilor că trebuie să întreţină corespunzător şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să îndepărteze materialul lemnos şi deşeurile din albia majoră a cursurilor de apă, respectiv din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor.
Având în vedere că au primit informaţia autorizată, transmisă de inspectoratul judeţean, privind avertizarea hidrologică, le reamintim primarilor că au obligaţia să avertizeze populaţia prin aducerea la cunoştinţă a informaţiilor preventive necesare, inclusiv să asigure permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor meteorologice ce vor fi transmise ulterior.
n urma atenționării meteorologice, cod portocaliu, de ploi și vijelii emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în cadrul Primăriei Constanța s-a întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din Primăria Constanța, S.C. Confort Urban, S.C. RAJA S.A., ISU Dobrogea și ai Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, pentru a lua măsurile de prevenție necesare. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea pentru această seară arată că, începând de astăzi, ora 21:00, și până mâine seară, ora 20:00, în municipiul Constanța cantitățile de apă ar putea depăși 50 l/mp – 60 l/mp. De asemenea, pentru această noapte și pentru ziua de mâine până la ora 20:00 este în vigoare avertizarea de vânt puternic, cu viteze ce ar putea depăși 90 km/h.
Măsuri de prevenție:
– Reprezentanții Serviciului Inspectorat Protecție Civilă, din cadrul Primăriei Constanța, împreună cu cei ai ISU Dobrogea au pregătit și montează în această după-amiază diguri gonflabile de protecție împotriva inundațiilor. Mai exact, digurile sunt montate în zona bisericii Sf Maria – pe b-dul 1 Mai și în zona secției 5 de Poliție – în Km 5. De asemenea, Inspectoratul Protecție Civilă împreună cu angajați ai S.C. Confort Urban au pregătit peste 2.000 de saci, pe care îi și așează astăzi pe următoarele străzi: str Apusului, str. Izvor, str. Poporului, str. Steagului, str. Tabla Buții, str. Onești, str. Nicolae Negru, str. Ion Nenițescu, str. Răsuri. La blocurile I1 – I6 din zona bisericii Sf. Maria vor fi așezați saci cu nisip la intrarea în scări. Același lucru se va face și la blocurile de pe str. Teodor Speranția, Km 5.
– Reprezentanții Direcției Gospodărire Comunală, împreună cu cei ai SC Polaris M Holding, vor strânge frunzele adunate în jurul grătarelor de canalizare. De asemenea, șase echipaje de alpiniști comunitari vor intreveni, acolo unde va fi cazul, pentru ridicarea copacilor sau crengilor căzute.
– Șase echipe ale Poliției Locală vor interveni în zonele critice pentru a ajuta la fluidizarea traficului și pentru a elimina eventualele probleme.
– S.C. RAJA S.A. asigură permanența, pentru municipiul Constanța, cu 20 echipe a câte 4 oameni care monitorizează zonele de risc (str. Ahile Mihail, Biserica Sf. Maria din zona Far, cartierul Km 4-5 – zona Secției 5 Poliție, zona Dacia, zona Delfinariu). Reprezentanții S.C. RAJA S.A. vor suplimenta echipele de intervenție, dacă va fi cazul. Echipajele sunt dotate cu vidanje și pompe de mare putere.
Totodată, facem un apel către populație să nu staționeze autovehiculele în zonele în care există riscul prăbușirii vreunui copac, în zonele inundabile ori pe gratarele de canalizare pentru a îngreuna acțiunea reprezentanților Primăriei.
Constănțenii pot semnala permanent orice problemă la nr. de tel:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi – 0241/48.81.71; 0722.54.53.66
Dispecerat Serviciul Inspectorat Protecție Civilă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08;
Dispecerat Poliția Locală – 0241/48.42.05;
Dispecerat RAJA – 0241/66.44.44.
Be the first to comment