Cod galben la Constanța. Sunt anunțate ploi, intensificări ale vântului și descărcări electrice

Ploi în Constanța. FOTO Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, de astăzi, până pe 12 septembrie la ora 10:00, în Dobrogea va ploua, vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Astăzi, temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 19…20 grade. Mâine, temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.

„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor” – Primăria Constanța.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*