Mesaj dur din partea fostului prefect de Constanța, Claudiu Palaz pentru actualul prefect, Constantin Ion. Președintele Mișcării Populare îi cere reprezentantului Guvernului în teritoriu să amendeze RAJDP și CNADNR Constanța pentru neimplicarea în deszăpezirea drumurilor județene.
“Este inacceptabil ca după trei zile de la blocarea drumurilor județene și naționale, ca urmare a viscolului, în județul Constanța să mai avem drumuri blocate.
Domnule Prefect, știm că este greu să dispuneți sancționarea regiei de casă a PSD, care se află în subordinea prietenului dumneavoastră, Cristinel Dragomir, dar trebuie să o faceți pentru constănțeni! Treceți peste orientarea politică! Puneți interesele constănțenilor pe primul plan, înaintea intereselor de partid! Nu chinuiți primarii pentru că au altă orientare politică!”, spune Claudiu Palaz.
Codul Galben de viscol și ninsori s-a încheiat luni, 18 ianuarie. Cu toate acestea, în județul Constanța mai sunt încă porțiuni de drum afectate de nămeți, cu toate că în ultimele zile a fost soare.
Be the first to comment