Pentru remedierea unei avarii survenite în dimineața de 31 mai, la conducta de alimentare cu apă, de la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Patriei, din municipiul Constanța, s-a impus închiderea în regim de urgență a legăturii dintre cele două sensuri de circulație, precum și restricționarea traficului auto pe a doua bandă de circulaţie de pe bulevardul Mamaia, cu sensul de mers către Delfinariu (pe o porțiune de aproximativ 50 m), în intervalul orar 08.30 -18.00.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
UPDATE:
Pentru remedierea avariei survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul Mamaia, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei intervalul orar 13,00 – 16,00.
În acest timp, nu vor avea apă la robinete consumatorii din următoarele zone: Faleză Nord, Tăbăcărie, Piața Chiliei, dar și cei de pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de strada Bogdan Vodă și Pescărie, cu străzile adiacente.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Be the first to comment