Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă, 26 octombrie, pe Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Duminică, 27 octombrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București. Luni, 28 octombrie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Iachint, primul Mitropolit al Țării Românești.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, fiind fiul prefectului cetăţii. Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie a primit încă de mic educaţie creştină. După mutarea tatălui său către Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale. Cezarul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să fie aduse jertfe zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis. În temniţă, Sf. Dimitrie l-a binecuvântat, în numele lui Hristos, pe tânărul creştin Nestor, care urma să se lupte cu vestitul gladiator păgân Lie. În urma luptei, Nestor l-a învins pe Lie, iar împăratul a aflat de binecuvântarea lui Dimitrie şi a poruncit ca Dimitrie să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic. În ţara noastră, aproximativ 350.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Constanța, zona Delfinariu. Cu prilejul hramului, miercuri, 23 octombrie, a fost adusă, de la mănăstirea Dervent, icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De joi până duminică va fi săvârșită, zilnic, Sfânta Liturghie.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării. Sfântul Dimitrie a purtat din copilărie lupte spirituale pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Şi-a găsit sălaş într-o peşteră, pe malul râului Lom, şi a vieţuit în aspre osteneli până la sfârşitul vieţii. După moartea sa, accesul în peșteră a fost blocat de pietre, care au transformat peştera în mormânt. Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au surpat zidul natural de la intrarea în peşteră.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia. Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala mitropolitană unde se află şi astăzi.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va participa la slujbele oficiate la Catedrala Patriarhală din București.
Sfântul Iachint este ultimul mitropolit al cetății Vicina. A trăit în prima jumătate a secolului al XIV-lea şi a fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi sau la cetatea „Păcuiul lui Soare”, de lângă mănăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat către Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.
În noaptea de duminică spre luni, de la ora 23.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, în biserica cu hramul „Sf. Iachint”, iar a doua zi, în biserica „Sf. Paraschiva”, de la ora 9.00, părinții mănăstirii vor oficia slujbele Acatistul, Ceasurile și Sf. Liturghie.
Be the first to comment