Constănțenii Ion Stelian-Cristian, 39 de ani, avocat, fondator al Asociației Verde Urban și Nicoleta-Ramona Dinu, 41 de ani, profesor universitar doctor la Facultatea de Știinte Economice din cadrul Universității Ovidius- deschid listele pentru deputaţi, respectiv senatori, ai USR Constanța.
Procesul de stabilire a celor 12 reprezentanţi a fost democratic, liber, transparent și stimulativ. Ceea ce face diferența este că în alegerile USR Constanța au lipsit orice constrângeri – financiare sau venite din grupuri de interese. Oricine a putut participa, iar candidații nu au adus pe masa USR altceva decât dovada faptului că înțeleg și respectă principiile noului partid și că pot contribui la împlinirea acestora.
Niciunul dintre cei 9 candidați pentru Camera Deputaților sau dintre cei 3 candidați pentru Senat nu a mai făcut politică.
Candidaţii au prezentat un CV profesional, un raport al activităţilor civice personale şi un proiect de iniţiativă legislativă.
„Nu avem vedete printre noi, dar fiecare este un profesionist recunoscut în domeniul său de activitate. Am aderat la mișcarea USR din convingerea că lucrurile se pot schimba, că vechile partide sunt compromise, iar încercările lor de “primenire” sunt pur formale. Muncim pentru a crea o alternativă și a oferi o speranță celor ca noi, care nu mai cred în vechile partide și în politicieni. Dacă cei nemultumiți, care comentează de pe margine despre abuzurile politicienilor și ale administrației nu decid să se implice, lucrurile nu se pot îmbunătăți. Candidații USR Constanța trăiesc în acest oraș, cunosc problemele locale și pot promova interesele Constanței în Parlamentul României. Nu există pe liste oameni importați din alte zone ale țării, iar conducerea USR București nu a impus candidați. Toți au un trecut curat, fără caziere sau dosare penale. Cu sprijinul masiv al celor care ne-au oferit semnături, cărora le mulțumim încă o dată, am reușit deja, într-un timp foarte scurt, o mare performanță: aceea de a oferi o alternativă de vot pentru Constanța. În zilele următoare vom prezenta detaliile despre candidații noștri”, a declarat avocatul Ion Stelian-Cristian, Președinte USR Constanța și candidat pentru Camera Deputaților.
Lista de candidați propuși de USR
pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016
Senat
1. Dinu Nicoleta-Ramona
2. Popoacă Daniel
3. Munteanu Nicolae
Camera Deputaților
1. Ion Stelian-Cristian
2. Cateliu Gabriel
3. Andrei Ioan-Răzvan
4. Negoi Eugen-Remus
5. Șerban George
6. Memet Adnan
7. Vasile Maria
8. Cristea Ștefan-Sebastian
9. Burlibașa Adrian-Cristian
Be the first to comment