Începe cea de-a doua jumătate a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022. Urmează patru săptămâni la fel de intense, cu numeroase spectacole, din toată țara și din Chișinău.
În săptămâna a cincea, Teatrul de Stat Constanța își invită spectatorii la o nouă serie de spectacole: astăzi, 2 august, de la ora 21.00, la Teatrul de Vară Soveja – „Gaițele” de Al. Kirițescu, una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, o producție TSC, în regia lui Lucian Iancu. Un spectacol montat cu mai mult de zece ani în urmă, dar care încă se joacă în fața unor săli arhipline.
Joi, 4 august, de la ora 21:00 tot la Teatrul de Vară Soveja, puteţi vedea o comedie excelentă de Neil Simon, „Îmi place cum miroși”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Puiu Şerban. Povestea aduce în prim plan un triunghi amoros din San Francisco-ul anilor ’60: Norman se îndrăgosteşte de Sophie, noua lor vecină şi fostă campioană olimpică la înot, însă, deşi se poziţionează politic în extreme diferite, ea îl preferă pe Andy, aşa că toată prietenia şi afacerea riscă să se „prăbuşească”. Un punct tare al acestui spectacol este garnitura excepţională de actori de la Sibiu, în frunte cu Ofelia Popii, cea care a primit de trei ori premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă.
Vineri, 5 august, de la ora 21:00, pe scena din Parcul Arheologic, trupa Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani vine cu un spectacol ce are premise speciale de a atrage în primul rând publicul constănţean. Excepţionala trupă din nordul ţării, condusă de regizorul Andrei Măjeri, pune în pagină, cu sensibilitate, nostalgie, dar şi umor, poveştile de dragoste ale unor celebre figuri mitologice feminine, descoperind un text minunat, dar mai puţin cunoscut al lui Ovidius. Cele nouă actriţe dau viaţă EROINELOR şi ne fac părtaşi la scrisorile lor de iubire, într-un spectacol de excepţie.
Sâmbătă, la Teatrul de vară Soveja, tot de la ora 21:00 Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău prezintă spectacolul „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj, o comedie în care acțiunea se petrece în celebrul castel shakespearian Elsinore, dar nu în sala tronului, ci în bucătăria regală, personajul principal fiind masterchef-ul Froggy, care drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere.
Concomitent, sâmbătă, 6 august, de la ora 20:00, la Parcul Arheologic, Centrul Cultural Județean „Theodor Burada” participă la SEAS 2022 cu un spectacol de folclor: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” și invitați – unde ACCESUL este GRATUIT, în limita locurilor disponibile.
Duminică 7 august, de la ora 21:00, în Parcul arheologic, spectatorii sunt invitați la spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, tot o producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, în regia lui Alexandru Cozub. Într-un mic orășel de provincie, într-o gară în care nu opresc trenurile rapide, existența blândă a localnicilor este răvășită de sosirea unei scântei din „lumea mare”. O străină fără bilet și fără acte, fugită din cazino, aduce cu ea parfumul subtil și periculos al distracției celor bogați. În brațele unui timid profesor de astronomie, Mona cunoaște dragostea cea mare. Cea adevărată. Cea cosmică. Și o stea primește un nume!
A patra săptămână din SEAS 2022, cea care tocmai s-a încheiat, a adus în faţa publicului, în aer liber, trei spectacole valoroase, apreciate prin prezenţa numeroasă a spectatorilor şi prin aplauzele îndelungate.
Spectacolul „Cea mai frumoasă soție” de Eugene Labiche, în regia lui McRanin, una dintre comediile de succes ale Teatrului de Stat Constanța, a atras la Teatrul de Vară Soveja peste 300 de spectatori – constănţeni, dar şi turişti –, care au scos actorii la rampă, cu aplauze prelungite.
Vineri seară, muzicienii din Sorin Zlat Band au încântat publicul din Parcul Arheologic cu proiectul lor Groove Garden – un concert de jazz-funk, excepțional interpretat de artiști experimentați și cunoscuți pe scena jazz-ului românesc şi internațional. Spectatorii prezenţi au vibrat alături de trupă, au cântat şi chiar au dansat, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm, cu bucurie, că şi acest concert a fost un succes.
Sâmbătă seară, la Teatrul de Vară Soveja, talentații artiști din trupa directorului de scenă Victor Ioan Frunză au oferit o lecţie de teatru. Cu toate că a avut prima reprezentaţie în 1662, pe vremea Regelui Soare, piesa „Școala nevestelor” de Moliere, cu un text adaptat la vremurile noastre chiar de interpretul rolului principal, actorul Adrian Nicolae, a stat la baza unei montări senzaționale, aplaudată şi aclamată de un public numeros, de peste 400 oameni, marcând finalul încă unei săptămâni de succes la SEAS 2022!
Vă reamintim că pentru spectatorii care cumpără bilete din timp, TSC a inițiat o campanie promoțională Early Bird, primele 150 de bilete la fiecare spectacol programat la Teatrul de Vară Soveja și primele 50 de bilete la fiecare spectacol programat pe scena din Parcul Arheologic având tariful redus de 30 de lei.
Biletele pot fi achiziționate online de pe www.mystage.ro, de la Info Point City Park Mall, de la Sala Studio a Teatrului din str. Ion Lahovari nr. 2A, și, cu o oră înainte, de la casieriile din locațiile în care sunt programate spectacolele – Teatrul de Vară Soveja sau Parcul Arheologic.
SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța. Partener principal este Primăria Municipiului Constanța.
Be the first to comment