Cinci bărbați din Turcia, care lucrau ilegal la noi în țară, depistați de polițiștii constănțeni de la Imigrării

Acțiune a polițiștilor de la Imigrări. Foto cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat miercuri, 19 octombrie, o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Garda de Coastă Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini în România.

În cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat cinci cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, toți bărbați, din Turcia. Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, fiind primiți la muncă fără aviz la o societate comercială din județ.

Ca urmare a celor constatate, pe numele bărbaților, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele persoanelor în cauză va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de trei luni.

La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*