Cetățean turc, prins în timp ce încerca să intre în țară, pe la Negru Vodă, cu un pașaport falsificat

PTF Negru Vodă

Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, în PTF Negru Vodă, o femeie de 33 de ani, cetățean turc, care a prezentat un document de călătorie falsificat.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă a fost efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific al unui microbuz înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 43 ani, având și șase pasageri, prezentând toți pentru control pașapoarte ucrainene.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit că documentul prezentat pentru controlul de frontieră de către o femeie în vârstă de 33 de ani, respectiv un pașaport emis de Ucraina, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals. În urma verificărilor preliminare a rezultat faptul că persoana în cauză este cetățean turc, nevorbitor de limba ucraineană.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Femeia a fost predată către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*