Cetățean străin, depistat de polițiștii de frontieră la volanul unui autocamion cu un permis de conducere fals

Controale ale polițiștilor de frontieră. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Portul Constanța, un cetățean turc care a prezentat pentru control un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 25.03.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea au efectuat controlul specific pentru intrarea în țară asupra unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semi-remorcă. Acesta era înmatriculat în Turcia și condus de un cetățean turc în vârstă de 45 de ani.

„Conducătorul ansamblului rutier a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Turcia, asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar bărbatul  nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule” – Garda de Coastă.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*