Poliţiştii de frontieră constănțeni au depistat, cu ajutorul aparaturii de observare pe timp de noapte cu termoviziune, în apropierea frontierei de stat, un cetățean libian care a încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera „verde”.
Potrivit Gărzii de Coastă, marți dimineață, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Negru Vodă au observat, cu aparatura de observare pe timp de noapte cu termoviziune, un bărbat care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării, spre localitatea Darabani.
Poliţiştii de frontieră au acționat imediat și l-au reținut pe suspect, care a fost condus la sediul PF pentru cercetări.
„În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că bărbatul este un cetățean libian, în vârstă de 43 de ani. Acesta a declarat că intenţiona să intre ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţeanul libian urmând să fie predat, conform acordului de readmisie româno-bulgar, Poliţiei de Frontiera din statul vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Be the first to comment