„Constanța coffee break” ia startul în acest sfârșit de săptămână, oferindu-le constănțenilor și turiștilor care aleg ca destinație de vacanță litoralul, posibilitatea să savureze o cafea chiar pe bulevardul Tomis. După un an de restricții cauzate de pandemie, iubitorii de mișcare și petrecut timpul în aer liber au ocazia să participe la o serie de activități organizate în zona centrală a orașului.
În acest weekend, începând de sâmbătă, de la ora 08.00, și până duminică, la ora 23.00, bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, se va transforma într-o mare terasă la care constănțenii și turiștii pot savura o cafea și, deopotrivă, într-un spațiu în care se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi. De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstrații de baschet oferite de sportivi constănțeni sâmbătă și duminică, între 17.00 și 20.00.
Totodată, de vineri, 9 iulie, a început numărătoarea inversă pentru „Jardin Urbain par Festival du Bonheur”, o combinație perfectă între un festival gastronomic și un boutique – festival de muzică electronică. Evenimentul debutează începând cu ora 16.00, în Parcul Arheologic, o locație excelentă pentru petrecerea timpului liber. Timp de trei zile, vizitatorii pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară într-un cadru special amenajat, cu zone de relaxare, spectacol de lumini și muzică bună asigurată de DJ autohtoni. Cele mai bune foodtruck-uri din România vor oferi o paradă a savorilor.
Surprizele vor continua cu o expoziție de mașini de epocă organizată la monumentul Victoriei și cu o paradă de costume.
Programul artistic este următorul:
Vineri, 09 iulie
- ora 16:00 – Recital muzică armânească și ansamblu dansuri;
- ora 16:40 – Recital țambal;
- ora 17:00 – Recital muzică ușoară;
- ora 17:30 – Recital nai;
- ora 18:00 – Recital muzică ușoară;
- ora 19:00 – Recital folclor muzică lipovenească.
Sâmbătă, 10 iulie
- ora 16:00 – Recital muzică armânească instrumental;
- ora 16:30 – Recital folcloric;
- ora 17:00 – Recital nai.
Duminică, 11 iulie
- ora 16:00 – Recital de cover-uri (muzică franțuzească) și saxofon;
- ora 17:00 – Recital solist muzică franțuzească;
- ora 18:00 – Recital solist muzică ușoară.
Transformarea bulevardului Tomis în zonă de promenadă impune unele restricții de circulație în zona amintită. Conducătorii auto care tranzitează centrul orașului pot folosi rutele alternative: bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – strada Mihai Viteazu, bulevardul Tomis – strada Traian, respectiv bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – strada Ecaterina Varga – strada Negru Vodă – strada Traian.
Proiectul „Constanţa coffee break” vizează reducerea accesului auto în centrul orașului şi, totodată, oferă o șansă pentru revitalizarea economiei locale, prin redeschiderea și extinderea locațiilor existente pe acest tronson.
În plus, prin crearea acestei zone de promenadă, se va asigura un climat de siguranță și confort la nivelul traficului din centrul orașului, atât pentru locuitori, cât și pentru turiștii care aleg ca destinație de vacanță orașul Constanța.
Ca de obicei, oricine dorește se poate imuniza, fără programare, cu vaccinul Pfizer – BioNTech, precum și cu vaccinul Johnson& Johnson în Parcul Arheologic. Centrul de vaccinare va funcționa după următorul program: 09 – 11 iulie, 16.00 – 20.00. Persoanele care doresc să se vaccineze, constănțeni sau turiști, trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate/pașaport).
Am trecut putin dupa pranz pe acolo. M-am dus special, vroiam sa vad puhoaiele de oameni care se vor bucura de cei 100 de metri de bulevard principal al constantei transfoemat in promenada, ca asa se vroia in proiect.
Erau fix 3 oameni. Doi adulti si un copil pe bicicleta.
Felicitari primariei, minunat proiect.