Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari, secție exterioară a SCJU Constanța, a primit joi, 2 septembrie, o sponsorizare, cu ajutorul căreia, unitatea medicală va putea oferi posibilități mult mai bune de monitorizare și tratament, pacienților care se adresează acesteia.
„Pentru locuitorii din zona de nord a județului, dar și pentru turiștii prezenți pe litoral în perioada sezonului estival, dezvoltarea Centrului Multifuncțional de Sănătate din Năvodari este extrem de necesară. Așa cum am mai spus, acest centru, nu doar că nu va fi desființat, ba mai mult, astăzi vorbim despre dezvoltarea acestei unități medicale, despre îmbunătățirea activității și calității actului medical prin achiziționarea unor echipamente de ultimă generație, atât de necesare năvodărenilor și locuitorilor din localitățile învecinate”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Astfel, unitatea medicală a fost dotată cu două ventilatoare mecanice pneumatice portabile, un electrocardiograf EKG cu măsuță, un defibrilator, un monitor de semne vitale, o targă universală, două trolii de urgență și un echipament multifuncțional Konica Minolta. Achiziția acestor echipamente de ultimă generație a fost realizată cu sprijinul Băncii Comerciale Române, și se ridică la valoarea de 25.000 de euro.
Be the first to comment