Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari oferă, începând de joi, 17 septembrie, servicii medicale gratuite, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, pacienții care au nevoie de consultații medicale, investigații sau tratamente care pot fi efectuate aici, vor beneficia de acestea gratuit, atâta vreme cât sunt asigurați.
Centrul Multifuncțional de Sănătate este situat pe Strada Sănătății nr. 1 din Năvodari și se întinde pe o suprafață de 796 mp, desfășurați pe două nivele. Acesta dispune de punct lucru extern al UPU Constanța care asigură urgențele minore, Ambulatoriu de Specialitate (chirurgie, cardiologie, neurologie, boli interne, ORL, dermato venerice, pediatrie) și compartiment spitalizare de zi care include laboratorul de analize.
Programul de lucru pentru este de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00 pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului și non stop pentru punctul de lucru al UPU.
Lista cu medicii care dau consultații în regim de policlinică precum și programul acestora, poate fi consultată pe site-ul www.spitalulconstanta.ro, la rubrica Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari. Consultațiile se vor acorda doar în baza unei programări. Având în vedere situația epidemiologică actuală, rugăm pacienții să se programeze telefonic la 0241.503.346 sau pe email, la adresa cm-navodari@spitalulconstanta.ro. Pacienții care vor veni să se programeze la ghișeu, trebuie să știe că accesul în Ambulatoriu este permis unui număr limitat de persoane în același timp.
În momentul prezentării la consultație, pentru a preveni riscul de contaminare și pentru ca activitatea medicală să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, pacientul trebuie să respecte o serie de reguli care sunt aplicate în cadrul unităților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța încă de la debutul pandemiei. În incita unității medicale, purtarea măștii de protecție este obligatorie. Rugăm pacienții să vină la consultație fără însoțitori iar în cazuri excepționale (persoane cu dizabilități, vârstnici, copii) este permis accesul unui singur însoțitor. Acesta va respecta aceleași reguli de protecție valabile pentru pacient.
Totodată, pentru realizarea triajului epidemiologic, tuturor persoanelor care intră în Ambulatoriu le va fi măsurată temperatura.
Și pentru pacienții care se prezintă la punctul extern UPU, preluarea se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, mai întâi se efectuează triajul epidemiologic. Zona de triaj este situată în afara unității medicale, în modulul special amenajat la intrarea în Centrul Multifuncțional de Sănătate.
„Menționăm că personalul medical poartă echipamente de protecție și folosește produse de dezinfecție profesionale, avizate de autoritățile competente. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța vă asigură că, în permanență, se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate. În același timp, pentru siguranța Dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să aveți răbdare și să respectați cu strictețe, măsurile impuse”, au transmis reprezentanții unității sanitare.
Be the first to comment