Specialiștii din stomatologie și medicină pt fi întâlniți la jumătatea lunii aprilie la ROMEXPO, la două târguri dedicate celor două domenii, eveniment la care se vor prezenta și discuta cele mai noi tendințe în aceste domenii.
DENTA I este manifestarea dedicată specialiștilor din industria stomatologică care are ca scop creșterea calității și performanței pe nișa stomatologiei și tehnicii dentare se desfășoară în Centrul Expozițional ROMEXPO, în perioada 11 – 13 aprilie.
Pe parcursul a trei zile, companiile expozante vor prezenta echipamente și tehnologii de ultimă oră pentru domeniul medicinei şi tehnicii dentare, iar publicul specialist va avea posibilitatea de a se informa şi achiziţiona aparatură, echipamente, accesorii, materiale, produse de igienă orală şi produse farmaceutice pentru medicină dentară, la prețuri speciale.
În plus, la ediția de primăvară a DENTA I se vor desfăşura o serie de activități conexe. în cadrul cărora vor fi abordate subiecte de actualitate, privind tendinţele şi viitorul stomatologiei.
ROMMEDICA – manifestarea care prezintă o serie de oferte de tehnologie şi aparatură destinată facilitării şi îmbunătăţirii actului medical se desfășoară în aceiași perioadă, tot în Centrul Expozițional ROMEXPO.
Evenimentul este considerat o adevărată sursă de informare pentru cei care activează în sistemul de sănătate din mediul public și din cel privat, fiind dedicat exclusiv vizitatorilor specialiști din domeniul medico-farmaceutic.
Prin intermediul produselor şi serviciilor expuse, firmele participante contribuie la modernizarea sistemului medical românesc şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În cadrul Târgului Internațional de Medicină și Farmacie se vor desfăşura o serie de conferințe, cursuri teoretice şi demonstraţii practice la care vor fi abordate subiecte de actualitate din sectorul medical.
Be the first to comment