Primăria Municipiului Medgidia organizează în perioada 20 – 21 mai 2017, în sala de spectacole a Cercului Militar Medgidia, cea de-a VI- a ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară şi Populară “Tinere Speranţe”.
Evenimentul va debuta sâmbătă, 20 mai 2017, ora 13.00, cu secțiunea “Muzică ușoară” și va cuprinde atât concursul de interpretare, cât și recitaluri ale câștigătorilor de anul trecut ai marelui trofeu, la toate categoriile de vârstă.
Acest spectacol – concurs este dedicat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani și a devenit deja o tradiţie la Medgidia, reunind cei mai talentaţi interpreţi din regiune și din restul țării.
Propunându-și să încurajeze dezvoltarea armonioasă a personalității tinerilor, Festivalul de Muzică Uşoară şi Populară “Tinere Speranţe” are ca principal scop crearea și asigurarea unui cadru optim de manifestare în spirit competitiv, precum și valorificarea disponibilităților artistice, sportive, estetice, interpretative și de creație specifice copiilor, elevilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.
Be the first to comment