Ceasuri smart contrafăcute, de peste 1,2 milioane de lei, descoperite în Portul Constanța Sud. FOTO: ANV
Într-un control de rutină, desfășurat de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, în data de 27 iulie, au fost descoperite, într-un container sosit din China, ce aparținea unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina, 500 de ceasuri inteligente cu marca „APPLE”.
În urma analizelor, s-a constatat că bunurile respective erau susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al mărcii APPLE, fiind, în fapt, produse contrafăcute.
Drept urmare, toate ceasurile smart au fost imediat reținute de către autorități, iar valoarea estimată a acestora, luând în considerare prețul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, s-a ridicat la aproximativ 1.240.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
După ce și-au manifestat nemulțumirile la dezbaterea Raportului de Mediu pentru Masterplanului Portului Constanța, sindicaliștii și patronatele au decis să înceapă grevele. Prima acțiune are loc luni, 15 februarie 2016 între orele 8.00 – 10.00, […]
Nu este prima dată când conducerea Spitalul de Urgență Constanța este criticată pentru felul în care arată unitatea medicală, dar atunci când acuzele vin de la un medic respectat, este și mai grav. De această […]
Primăria Municipiului Medgidia informează că, în perioada 15.07.2024 – 17.07.2024, se desfășoară cea de-a șasea etapă a campaniei de dezinsecție în municipiul Medgidia și zonele limitrofe. În cadrul campaniei se realizează activități de dezinsecție în […]
Be the first to comment