Primăria municipiului Constanța, cu sprijinul Animal Society și Four Paws International, au încheiat cea de-a doua campanie de sterilizări gratuite pentru animalele de rasă comună din Constanța, în cadrul proiectului Efort comun pentru un viitor mai bun, demarat în urmă cu un an.
„Suntem foarte mulțumiți de rezultatele acestei campanii – efortul echipei noastre a fost unul uriaș și susținut și ne bucurăm că cetățenii au răspuns cu interes și implicare acestui program, acționând responsabil, prezentându-se în număr atât de mare. Problema suprapopulației de câini și pisici de rasă comună, problema abandonului, problema adăposturilor supraaglomerate sunt probleme care își vor găsi soluții eficiente și durabile numai dacă noi, cetățenii, ne implicăm și colaborăm, alături de autorități. În Constanța, campaniile noastre au avut rezultate foarte bune, aspect ce subliniază atât nevoia derulării campaniilor de sterilizare gratuită, dar și responsabilitatea civică de care dau dovadă constănțenii, care au înțeles că un viitor mai bun se obține numai printr-un efort comun. Îi îndemnăm pe constănțeni să adopte unul dintre câinii găzduiți de Adăpostul Public de Animale (Biobaza) Constanța. Viața lor alături de un animal de companie va fi una împlinită, iar salvarea unui animal din orice adăpost și integrarea lui în familie, este cel mai frumos gest și cel mai mare bine pe care îl puteți face”, a declarat președintele Animal Society, Anca Tomescu.
Potrivit Primăriei Constanța, în cadrul campaniei, care s-a desfășurat în perioada 26 aprilie – 26 mai, au fost sterilizate 713 animale de rasă comună, respectiv 250 de câini și 463 de pisici.
„Mă bucur că și această campanie de sterilizare a fost încununată de succes. Dovada o constituie numărul mare de sterilizări înregistrat de Animal Society și Four Paws International, partenerii noștri în acest proiect. Le mulțumesc tuturor constănțenilor care au înțeles că sterilizarea este singura modalitate de stopare a înmulțirii necontrolate a animalelor de rasă comună. Avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră. La adăpost sunt peste 200 de suflete care își caută un cămin. Veniți și schimbați-le viața! Vă rugăm să nu uitați că sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie”, a spus și viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Cea de-a doua campanie derulată de Animal Society în 2022 face parte din proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun” demarat alături de partenerii de la Four Paws International și sprijinit de Primăria Municipiului Constanța în 2021. Proiectul presupune derularea mai multor campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună din oraș, completate de programe de conștientizare și responsabilizare cu privire la bunăstarea câinilor și pisicilor de rasă comună, adresate constănțenilor. Obiectivul proiectului îl reprezintă implicarea societății civile în stabilirea şi implementarea unui plan de măsuri uman, eficient, durabil pentru problema câinilor și pisicilor fără stăpân.
Be the first to comment