Cazinoul din Constanța se redeschide în iunie 2024

Cazinoul din Constanța

Istoria de peste 100 de ani a Cazinoului din Constanța va intra într-un capitol nou: vara viitoare, clădirea emblematică de pe faleza celui mai mare oraș românesc de la Marea Neagră va fi redată circuitului turistic. În prezent, Cazinoul din Constanța este supus unui proces amplu de renovare.

Se estimează că totul va fi gata în iunie 2024, cel puțin la partea de reabilitare esențială a clădirii. Ulterior, probabil va mai dura până când Cazinoul va fi exploatat din nou în mod real, în funcție de ce destinație sau destinații vor fi alese de autorități.

În trecut, edificiul a fost gazdă pentru evenimente culturale și de divertisment, jocuri de noroc de tipul jocurilor de masă de cazino, dar și restaurant unde se puteau organiza nunți și alte evenimente private.

Ce se va întâmpla după finalizarea lucrărilor de renovare

Primăria din Constanța urmează să stabilească, la finalul lucrărilor, în urma unei dezbateri publice, modul în care va fi utilizat Cazinoul de pe faleză – probabil cel mai fotografiat obiectiv turistic al orașului, în zona clasică de promenadă. Cel mai probabil, destinația finală va fi aceea de centru cultural unde se vor putea organiza expoziții, vernisaje, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte etc.

Cel mai probabil va exista și o zonă de tip restaurant – cafenea, mai ales că în procesul se renovare este păstrată și terasa dinspre mare a Cazinoului, cu o vedere superbă. În ceea ce privește jocurile de noroc, se pare că nu vor mai fi organizate aici în mod curent, în condițiile în care cazinourile online sunt acum ușor accesibile publicului adult pe internet. Totuși, o locație precum Cazinoul din Constanța va găzdui, cel mai probabil, diverse festivaluri internaționale de poker, precum cele organizate tot mai des în București și alte mari orașe ale lumii de marii operatori de poker online.

Termenul de predare a Cazinoului, amânat de mai multe ori

Renovarea Cazinoului din Constanța a fost un proces amânat în mod succesiv de autorități, până la momentul în care clădirea devenise o ruină și nici măcar nu mai era sigură vizitarea acesteia. În cele din urmă, statul român a decis să găsească un cadru legal pentru a aloca fondurile necesare.

Așa cum se întâmplă des în cazul lucrărilor publice în România, termenul de finalizare a lucrărilor a fost de asemenea amânat de mai multe ori. Motivul principal: s-au identificat noi elemente care necesită renovare, dincolo de cele evidențiate în proiectul inițial. De curând, chiar au fost alocate sume suplimentare pentru reabilitare – aproximativ 15 milioane de euro.

“Proiectul de la bun început nu a surprins toate aspectele restaurării acestei construcții. Au trebuit să se facă reproiectări, dispoziții șantier. Plecând de la primul deviz, s-au ajustat prețurile atât cât s-a putut legal și s-a ajuns la o valoare maximă care nu a acoperit toată construcția, circa 70%”, a explicat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, instituția beneficiară a “noului” Cazino.

Restaurarea Cazinoului din Constanța se va finaliza așadar în luna iunie 2024, dacă actuala estimare va fi de această dată respectată. Specialiștii lucrează permanent, iar anumite părți exterioare pot fi deja admirate de cei care ajung pe faleză. Edificiul cu statut de simbol al orașului Constanța își recapătă astfel strălucirea din vremurile sale de glorie.

Acum, Cazinoul este gata în proporție de 75%. Fațadele dinspre nord și vest sunt finalizate, cea de la sud este aproape de a fi gata. Urmează partea de est, unde lucrările nu au început încă. Pardoselile, tâmplăria exterioară, tâmplăria interioară, candelabrele – o mulțime de detalii sunt de pus la punct, cu maximă grijă la fiecare element, așa cum este normal într-un astfel de proces de restaurare istorică atât de complex.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*