Cătălin Drulă salută demersurile procurorilor anticorupție în cazul reținerii directorului ARSVOM Constanța

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. FOTO Facebook

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a salutat miercuri, 30 iunie, demersurile făcute de DNA pentru investigarea faptelor de corupție, referitor la punerea sub acuzare a directorului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), din cadrul Ministerului Transporturilor, (ARSVOM) Daniel Manole, reținut, între altele, pentru luare de mită și constituire a unui grup infracțional organizat.

„De la începutul mandatului, am spus că e nevoie de toate instituțiile statului pentru a face curățenie”, afirmă ministrul Cătălin Drulă.

El a precizat însă că achizițiile de nave ale ARSVOM, la care se face referire în comunicatul DNA, au fost încheiate în anii trecuți. De asemenea, directorul general al ARSVOM  a fost numit în funcție în anul 2020. Acesta urmează a fi revocat mâine din funcția deținută.

În același timp, MTI precizează că este în faza finală un raport al Corpului de Control la aceeași instituție. Conținutul raportului va fi pus la dispoziția procurorilor într-un demers care se înscrie în cooperarea cu instituțiile din sistemul judiciar.

Directorul ARSVOM, Daniel Manole, a fost reținut de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța, pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie, fiind acuzat, între altele, de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită.

Procurorii anticorupție din Constanța arată că în perioada septembrie – noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitatea de director al ARSVOM, împreună cu alți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea a unui număr de patru nave – trei de salvare și una de depoluare, în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA). Societatea câștigătoare a licitației doar ar fi mimat însă construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuția sa, Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ trei procente – circa 2.000.000 de lei, din sumele plătite de ARSVOM către societatea care a livrat navele.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*