Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanța din China, 14 cărucioare pentru copii, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
Potrivit Gărzii de Coastă, o echipă comună formată din polițiști de frontieră și lucrători ai Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a descoperit la începutul lunii iunie, într-un container sosit din China ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București, administrată de un cetățean italian, 14 cărucioare pentru copii care purtau însemnele unei mărci cunoscute, dar care erau susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. Valoarea acestora dacă ar fi fost comercializate la prețul produsului original s-ar fi ridicat la aproximativ 186.000 de lei.
Ulterior, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, iar în data de 19 august s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Be the first to comment