Temperaturile foarte mari din ultimele zile îi împing pe toți oamenii spre o sursă de răcoare. Pe litoral, piscinele și plajele au fost luate cu asalt. Numai în sudul litoralului, salvamarii au ridicat steagul roșu, ceea ce indică faptul că scăldatul este interzis, valurile mari și curenții din apă fiind extrem de periculoși.
Mulți nu au ținut cont de fluierul salvamarilor și au preferat să își riște viața, numai să se răcorească. Până acum, peste 20 de persoane au fost scoase de salvamari din apă, înainte de a fi prea târziu. Printre aceștia se numără și doi copii, 6 și 9 ani luați de valuri chiar de lângă tatăl lor. Salvamarii au fost solicitați încă de la ora 4.20, pe plaja din Saturn, înainte de a intra practic în program, pentru a aduce la mal un un bărbat aflat în stare de ebrietate care se ținea de geamandură și nu mai putea înota.
Multe intervenții au fost în zona Olimp – Jupiter. Aici, o fetiță de 15 ani a fost preluata de un echipaj SAJ,fiind conștientă, fără probleme deosebite. Tot din această zonă a mai ajuns la spital un alt copil, în aceiași stare. Pentru un caz mai grav, un copil de 12 ani în comă, în urma unui accident prin submersie, tot în zona Olimp -Jupiter a fost trimis elicopterul SMURD.
În zona Eforie a fost găsit decedat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care plutea.
Be the first to comment