Câini găsiți împușcați la Grădină. Doi bărbați sunt cercetați pentru comiterea faptei

Arme de vânătoare. FOTO Poliția Română

Patru câini au fost găsiți împușcați în localitatea Grădina, iar doi bărbați sunt cercetați pentru comiterea faptei.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 14 ianuarie, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că, în extravilanul comunei Grădina, mai multe persoane ar fi executat foc de armă asupra unor exemplare canine aparținând unei persoane.

“Polițiștii deplasați la fața locului au identificat două exemplare canine decedate și alte două rănite, care prezentau leziuni ce ar fi putut fi produse prin împușcare.

Totodată, s-a constatat că exemplarele canine sunt de rasă comună și necipate.

De asemenea, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului a fost descoperit un tub de cartuș de calibrul 12 mm.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificați doi bărbați, de 51 de ani, respectiv 56 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Din posesia acestora au fost ridicate două arme de vânătoare, de calibrul 12 mm, deținute legal.

Cadavrele celor două exemplare canine au fost rdicate de specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Constanța, în vederea efectuării unei expertize anatomo-patologice, pentru stabilirea cauzelor decesului” – IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă fără drept, braconaj, uciderea animalelor cu intenție, fără drept și rănirea cu intenție a animalelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*