Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală, după ce un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit decedat într-o gaură de vizitare a sistemului de termoficare din zona parcului de la Gara CFR.
Astfel, potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați luni, 3 iulie, în jurul orei 11.00, cu privire la faptul că, într-o gaură de vizitare a sistemului de termoficare din zona Parcului Gării CFR a fost găsit un bărbat decedat. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 50 de ani.
„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că gura de vizitare a sistemului de termoficare era semnalizată corespunzător prin panouri din plastic și bandă de delimitare. În urma examinării exterioare a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urne vizibile de violență”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanța.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Be the first to comment