În cadrul proiectului „Investim în performanță“, inițiat de primarul localității Ovidiu George Scupra, au fost oferite și anul acesta bursele de merit pentru performanțele școlare obținute de elevii și profesorii din orașul Ovidiu, în valoare totală de 76.800 lei.
Plafonul după care au fost acordate bursele sunt:
- pentru media generală între 9 – 9,49 : 200 lei / elev
- pentru media generală între 9,50 – 9,99: 300 lei/ elev
- pentru media generală 10 : 500 lei
- pentru premiile obținute la olimpiadele județene și naționale ( loc I: 300 lei, locul II: 200 lei, locul III: 100 lei)
„Suntem mândrii de copiii orașului nostru! Am încercat în fiecare an să investim din ce în ce mai mult în educația lor, am investit în școli pentru a crea un mediu la standarde care să ofere un confort în actul educativ, am organizat evenimente specifice vârstei lor dar și evenimente culturale care să le deschidă drumul spre cunoaștere și performațe școlare. Îi felicit pe ei, pe profesori și nu în ultimul rând pe părinții lor, care sunt convins că fac eforturi, pentru ai sprijini în obținerea acestor rezultate“, a declarat primarul orașului Ovidiu, George Scupra.
Astfel au fost acordate burse în valoare de 76800 lei după cum urmează:
1. Liceul Tehnologic „Ion Podaru“
- burse de merit pentru 140 de elevi ( din care 4 elevi cu media generală 10)
- burse pentru olimpiade și concursuri naționale au fost acordate pentru 86 elevi și 10 profesori
Total cuantum burse: 54.500 lei
2. Școala Gimnazială Nr. 2 „Poet Ovidiu’’
- burse de merit pentru 70 de elevi ( din care 3 elevi cu media generală 10)
- burse pentru olimpiade și concursuri naționale au fost acordate pentru 11 elevi și 7 profesori
Total cuantum burse: 22.300 lei
În cadrul sedinței de consiliu local din data de 20 decembrie, vor fi premiați și cei 26 de sportivi ai Clubului Sportiv Ovidiu care au adus numeroase premii importante pentru orasul nostru la disciplinele ( karate, lupte, haltere, rugby U10). În acest an cel mai bun rezultat al Clubului Sportiv a fost obținut de halterofilul Tucă Ionuț, care a câstigat medalia de aur la campionatul european de juniori.
Toți copiii din Ovidiu, Poiana și Culmea, de la gradiniță, până la clasa a XII-a, au primit în ultima săptămână de școală, cadouri ce au constat în carți și dulciuri, primăria Ovidiu achiziționând aproximativ 11.600 de cărți ce au fost oferite tuturor copiilor pe grupe de vârstă dar și profesorilor.
Be the first to comment