Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Bulgaria, articole vestimentare în valoare de peste 10.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din PTF Vama Veche au efectuat, joi, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele unui pasagere 48 articole de îmbrăcăminte, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 50 de ani. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate.
Produsele, în valoare de aproximativ 10.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Be the first to comment