Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Turcia, articole vestimentare în valoare de aproximativ 8.000 de lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Potrivit Gărzii de Coastă, la sfârșitul săptămânii trecute, agenții din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
„Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele unui pasager 70 articole de îmbrăcăminte, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean român, în vârstă de 35 de ani. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate”, au transmis reprezentanții instituției.
Produsele, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Be the first to comment