Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis luni, 3 aprilie, o declarație de presă în legătură cu înregistrările făcute publice de o parte a mass-media în care apare președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
„Suntem conștienți că este o situație regretabilă. Ce știm astăzi este că bariera nu s-a ridicat, ceea ce îmi arată că legea s-a respectat. Eu consider că în fața legii toți trebuie să fim egali. Poliția locală și-a făcut datoria. Înțeleg că președintele CJ, Mihai Lupu, a avut o poziție publică pe acest subiect și, printre altele, și-a cerut scuze pentru acel moment. Din punct de vedere politic, discuțiile vor avea loc în forurile de conducere ale partidului”, a comentat liderul liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă.
În imaginile respective, care sunt vechi de aproximativ doi ani, se vede cum Mihai Lupu amenință, înjură, jignește și chiar agresează un polițist local, care se afla în serviciu.
Be the first to comment