Bilanțul problemelor de sănătate de la Neversea. Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și două au fost internate

Autospecială SMURD la Spitalul de Urgență Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Autospecială SMURD la Spitalul de Urgență Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Reprezentanții Spitalului de Urgență Constanța, spun că în intervalul 7 – 10 iulie, 565 persoane care participau la evenimentul muzical de pe plaja Modern,  au avut nevoie de îngrijiri medicale.

“În cele 4 zile de festival, la fața locului, în cele 4 corturi de prim ajutor şi 2 posturi medicale avansate,  au primit îngrijiri medicale 554 persoane. Alți 11 pacienți au fost aduși la Urgența Spitalului Clinic Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța iar în urma investigațiilor de specialitate, 2 pacienți din cei 11 au fost internați”, au anunțat surse oficiale din cadrul Spitalului de Urgență Constanța. 

73 cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a SCJU au asigurat asistenţa medicală la evenimentul muzical organizat în acest weekend, în municipiul Constanţa. Este vorba despre medici specialişti şi rezidenţi, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi de la Facultatea de Medicină.

Informația este confirmată și de ISU Dobrogea.

Premergător și pe timpul festivalului organizat la malul mării, pe plaja Modern din Constanţa, pompierii salvatori au fost la datorie pentru prevenirea situațiilor de urgență și asigurarea răspunsului imediat la solicitările participanților.

Astfel, în perioada 3-9 iulie a.c, inspectorii de prevenire au efectuat 47 de verificări la unități de cazare turistică, cluburi, baruri, discoteci și amenajări temporare.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 391 deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 356 sancţiuni, respectiv 283 avertismente şi 73 amenzi contravenţionale în valoare totală de 72.850 lei.

Deficientele constatate nu s-au încadrat în prevederile HG 915/2015 privind Stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încalcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu.

În plan operativ, în fiecare zi a festivalului peste 110 pompieri, paramedici și voluntari, cu peste 10 mijoace tehnice (şenilate, autospeciale transport personal şi victime multiple, autospeciale de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, autospeciale de stingere, etc) au asigurat măsuri suplimentare, în zona desfășurării concertelor de pe plaja Modern din Constanța.

Salvatorii aflați pe plajă au acordat prim ajutor calificat pentru 567 persoane, care au semnalat probleme medicale, iar pentru 12 dintre acestea a fost asigurat transportul la unitățile spitalicești din municipiu.

Atât pe timpul zilei, cât și noaptea, echipe de salvatori formate din militari și voluntari ISU au patrulat pe plajă și în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a ajuta persoanele cu diferite afecțiuni medicale.

La locul evenimentului au fost montate două spitale mobile, patru puncte de prim ajutor, unde erau transportate, inclusiv cu șenilata, persoanele care acuzau diferite afecțiuni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*