UPDATE Ora 15.00:
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în ajutorul persoanelor aflate în dificultate. Miercuri 11 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 1 Mobil a ajutat două persoane în vârstă, blocate în propria locuinţă, în urma căderilor masive de zăpadă.
Cele două persoane aflate în dificultate au solicitat sprijin printr-un apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Imediat, 10 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa s-au deplasat la adresa indicată, unde au îndepărtat zăpada din curte, au degajat căile de acces, ajutându-i pe cei doi vârstnici să iasă din locuinţă.
UPDATE Ora 12.00:
În acest moment, forțele și mijloacele Ministerului Apărării Naționale acționează în județele Constanța și Tulcea în sprijinul populației afectate de viscol și căderile masive de zăpadă.
Remorcherul fluvial 328 al Secției 325 Logistică Tulcea, cu 6 militari la bord, asigură, începând cu ora 7.00, transportul persoanelor între localitățile Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu.
Aproximativ 20 de militari cu patru mijloace tehnice intervin pentru deblocarea comunicaţilor care leagă localitatea Negru Vodă, din județul Constanța, de cele învecinate.
În cursul zilei de ieri, 10 ianuarie, 35 de militari au intervenit cu 6 mijloace tehnice în județele Constanța și Tulcea în sprijinul populației și autorităților pentru diminuarea efectelor cauzate de ninsoare și viscol.
La nivelul întregii țări, M.Ap.N. rămâne pregătit să intervină în primă urgență, la solicitarea autorităților competente de la nivel central și local, cu peste 3.500 de militari și circa 660 de mijloace tehnice cu putere sporită de deplasare, tractare și transport, autosanitare și automacarale, precum şi cu cinci elicoptere şi o aeronavă ale Forțelor Aeriene Române. La nevoie, pot fi puse la dispoziție și alte forțe și mijloace suplimentare.
Știrea inițială:
Pentru înlaturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase au acţionat peste 700 de pompieri, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi reprezentanţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă. În total s-a acţionat cu aproximativ 320 de utilaje şi autospeciale.
După aproximativ 12 ore în care structurile de intervenţie au gestionat efectele generate de viscolul năprasnic și ninsorile abundente care au afectat puternic întreg județul Constanţa, autoritățile continuă să facă eforturi susținute pentru restabilirea stării de normalitate și degajarea principalelor artere de comunicație rutieră.
În ciuda viscolului puternic și a precipitațiilor căzute în ultima perioadă, pompierii militari în cooperare cu toate celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și ale administrației județene şi locale reușesc să ducă la bun sfârșit misiune după misiune.
Salvatorii au acționat pentru gestionarea efectelor generate de avertizările meteorologice periculoase la 71 de misiuni, în condiții foarte dificile, parcurgând tronsoane de drum cu zăpadă foarte mare și viscol năprasnic.
Pe timpul misiunilor, structurile de intervenție au reușit salvarea a peste 600 de persoane aflate în dificultate şi au degajat din zăpadă 230 de autovehicule surprinse de viscol.
În ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice, în acest moment sunt 16 localităţi nealimentate parţial cu energie electrică, fiindb3457 de consumatori nealimentaţi.
La acest moment, în județul Constanţa toate drumurile naţionale sunt închise, cu excepţia DN 39 pe tronsonul Constanţa-Magalia. Sunt închise 18 tronsoane de drum judeţean, 35 de drumuri comunale, iar A 2 este închisă în continuare.
Pentru optimizarea misiunilor desfăşurate în această perioadă I.G.S.U. a ordonat ca utilaje şi autospeciale de intervenție din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Olt, Dâmboviţa, Bacău, Neamţ, Botoşani, Argeş şi Iaşi au fost dislocate în judeţul Constanţa pentru a sprijini acţiunilor de intervenţie.
În continuare se fac eforturi susţinute pentru deblocarea DN 2 A, între localităţile Dorobanţu şi Nicolae Bălcescu, pe acest tronson de drum fiind blocate aproximativ 30 de autovehicule.
Din punct de vedere medical, cazul unui bărbat, în vârstă de 76 de ani, din comuna Dumbrăveni, a necesitat o atenţie deosebită şi o alocare importantă de forţe. Bărbatul locuia într-o casă neîncălzită şi avea o stare de sănătate precară. La domiciliul acestuia au încercat să ajungă un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă, dar acesta s-a blocat între localităţile Scărişoreanu şi Plopeni. A fost trimisă spre pacient o şenilată de la Chirnogeni, autospeciala a preluat pacientul şi acesta a fost transportat într-un spaţiu încălzit din cadrul Primăriei Dumbrăveni. Echipajul cu medic de la SAJ a fost preluat de o şenilată de la Topraisar, s-a încercat deplasarea în localitatea Dumbrăveni, din cauza carosabilului blocat de nămeţi nu s-a reuşit acest lucru, iar echipajele au rămas în localitatea Topraisar. În funcţie de evoluţia vremii, se analizează posibilitatea preluarii bărbatului de către un elicopter SMURD.
Be the first to comment