Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Turcia, bijuterii nedeclarate, în valoare de aproape 25.000 de lei.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
„Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unei pasagere, ascunse în îmbrăcămintea acestei, 102 grame bijuterii din metal galben și 118 grame bijuterii din metal alb. Bijuteriile aparțineau unui cetățean român, de sex feminin, în vârstă de 49 de ani. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține autorizație de comercializare sau documente de proveniență pentru bunurile transportate”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Polițiștii de frontieră au aplicat persoanei în cauză, amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, iar produsele, în valoare de aproximativ 24.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
1 Trackback / Pingback