Barja scufundată în portul Constanța va fi adusă la suprafață pe cheltuiala armatorului

O barjă încărcată cu aproximativ 1.700 de tone de cărbune s-a scufundat marți, 10 mai, din condiții necunoscute încă, în dana 99 a portului Constanța, aceasta urmând să fie descărcată și adusă la suprafață pe cheltuiala armatorului.

Potrivit Autorității Navale Române, la momentul producerii incidentului barja era încărcată cu aproximativ 1.700 de tone de cărbune antracit, ce avea ca destinație Portul Brčko, Bosnia-Herțegovina. În acest moment nu se cunosc cu exactitate cauzele scufundării barjei, acestea urmând a fi determinate în urma cercetării demarate în cadrul Autorității Navale Române, după descărcarea mărfii și ranfluarea barjei.

„Costurile operațiunilor se află în sarcina armatorului (proprietarului). Din aceste considerente, reprezentantul proprietarul barjei se află deja în Portul Constanța, unde în colaborare cu autoritățile române va iniția pașii necesari în vederea realizării operațiunilor menționate”, au transmis reprezentanții ANR.

Aceștia au mai precizat că traficul navelor nu a fost afectat și imediat după scufundarea barjei, a fost luată măsura preventivă a instalării unui baraj antipoluant, în vederea limitării poluării, după cum se procedează în asemenea situații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*