Bărbat găsit mort după ce un incendiu a distrus o baracă de pe strada Hașdeu din Constanța

Un bărbat a fost găsit mort, joi noapte, după ce un incendiu a distrus o baracă de pe strada Hașdeu din Constanța.

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, joi noapte, în jurul orei 22.30, după ce focul a cuprins o baracă aflată pe strada Hașdeu din Constanța, iar la fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere din cadrul a doua subunități și două ambulanțe SMURD.

După ce a fost lichidat incendiul, pompierii au găsit un bărbat mort în baraca distrusă de flăcări. De asemenea, focul a mai afectat un garaj și acoperișul unei case.

Cauza probabila a izbucnirii incendiului a rămas în curs de stabilire. De asemenea, și polițiștii constănțeni au început cercetări în acest caz.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*