Autoritățile judiciare din Medgidia au intervenit într-un caz șocant de violență domestică, în care o femeie din comuna Poarta Albă a fost abuzată și agresată de către soțul ei.
Astfel, în cursul zilei de miercuri, 24 mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul M.G.A., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Poarta Albă, județul Constanța.
Potrivit probatoriului administrat până în prezent, incidentele de agresiune sexuală și violență domestică au avut loc în cursul lunii mai a anului 2023. Inculpatul, sub influența geloziei, consumului de alcool și de droguri, a agresat brutal soția sa, pe nume M.F. Aceasta a fost lovită cu cureaua, cu palmele, cu picioarele, iar la un moment dat, agresorul i-a spart o sticlă în cap, provocându-i leziuni. Conform examenului medico-legal, leziunile suferite necesitau 3-4 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.
În plus, la începutul lunii mai, inculpatul a săvârșit și acte de natură sexuală împotriva soției sale prin constrângere, înregistrând aceste acte cu un telefon mobil în scopul producerii de materiale pornografice.
Be the first to comment