Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit duminică, 6 februarie, după ce a fost înjunghiat chiar de propriul fiu, în urma unui scandal petrecut în incinta unei firme din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați, în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale din municipiul Constanţa are loc un conflict spontan între două persoane.
„La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, l-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, pe tatăl său de 66 de ani. La locul faptei, a ajuns și un echipaj medical, care, din păcate, a constat decesul victimei”, au transmis reprezentanți ai Poliției Județene Constanța.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările sunt continuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de omor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Constanța.
Be the first to comment