Bărbat de 45 de ani, arestat preventiv pentru vânzarea de droguri

Droguri găsite de polițiști. FOTO Poliția Română / DIICOT

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 45 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, în perioada aprilie 2024 – februarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de drog de mare risc ADB-BUTINACA, către consumatori din municipiul Constanța, cu sume cuprinse între 160 și 300 de lei.

„În urma efectuării percheziției, la domiciliul persoanei cercetate, a fost descoperită și ridicată o cantitate de drog de mare risc (ADB-BUTINACA), porționată și ambalată în folii, destinată vânzării.

Menționăm că persoana cercetată, prin decizia Curții de Apel Constanța pronunțată în iunie 2024, a fost condamnat definitiv, pentru fapte similare, la pedeapsa de 1 an și 4 luni  închisoare, fiind dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani” – IPJ Constanța.

La data de 19 februarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*