Bărbat bătut cu sălbăticie pe strada Dezrobirii din Constanța din cauza unei datorii. Agresorii, tată și fiu, au ajuns după gratii

Un bărbat a fost bătut cu sălbăticie pe strada Dezrobirii din Constanța din cauza unei datorii, iar agresorii, tată și fiu, au ajuns după gratii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a trimis un comunicat despre acest caz pe care îl redăm integral.

“La data de 13.09.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2023 şi până la data de 12.10.2023 inclusiv, a inculpaţilor I.L.C. şi I.S.A., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 21, lit. c din C. Pen., şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 din C. Pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 din  C. Pen.

În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:

În data de 01.09.2023, în jurul orei 15:15, inculpatul I.L.C., în vârstă de 57 de ani, a acostat persoana vătămată P.V., în vârstă de 44 de ani, pe trotuarul străzii Dezrobirii din municipiul Constanţa, în zona intersecţiei cu strada Eliberării. După ce i-a solicitat persoanei vătămate remiterea unei sume de bani, în contul unei datorii, inculpatul I.L.C.  l-a apelat telefonic pe fiul său, inculpatul I.S.A., în vârstă de 29 de ani, solicitându-i prezenţa la faţa locului. Acesta a ajuns în scurt timp la locul indicat, iar apoi cei doi inculpaţi au lovit în mod repetat persoana vătămată, cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată s-a reţinut că prin acţiunile lor cei doi inculpaţi au tulburat ordinea şi liniştea publică.

La data de 13.09.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2023 şi până la data de 12.10.2023 inclusiv, faţă de inculpaţii I.L.C. şi I.S.A.” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*