Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce, la mijlocul lunii trecute, ar fi încercat să violeze o femeie, în mijlocul zilei, în Cimitirul Municipal din Constanța.
Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fapta s-ar fi petrecut la data de 18 septembrie, în jurul orelor 15.20 – 15.30, în timp ce victima se afla în incinta Cimitirului din municipiul Constanța.
„P.N. a acostat-o pe aceasta din spate, după care, prin exercitarea de acte de violență, a atins-o în zona sânilor și a feselor, cu intenția de a întreține un raport sexual cu aceasta, acțiuni întrerupte de către persoana vătămată, care a opus rezistență și l-a lovit cu o lopățică metalică în zona capului”, precizează procurorii în documentul citat.
În cursul zilei de vineri, 7 octombrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la viol, propunere admisă de instanța de judecată.
Be the first to comment