Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după-amiază, două avertizări cod galben şi o avertizare portocaliu pentru vreme severă.
Una dintre avertizările cod galben a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 13.00 şi va fi valabilă până duminică la ora 10.00, timp în care vor fi intensificări temporare ale vântului şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte. Potrivit meteorologilor, la munte, în special la altitudini de peste 1600 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 65-70 de kilometri la oră, iar pe creste 80-90 de kilometri la oră şi se vor semnala lapoviţă şi ninsoare. Intensificări ale vântului cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 de kilometri la oră vor fi local şi în restul zonelor, mai ales în sud-vestul şi în nord-vestul ţării.
A doua avertizare cod galben intră în vigoare duminică la ora 10.00 şi va fi valabilă până luni, la ora 23.00, fiind afectată toată ţara.
În acest interval, vântul va creşte în intensitate şi va avea viteze la rafală în general între 55 şi 70 de kilometri la oră şi local între 75-85 de kilometri la oră, iar vremea se va răci în toată ţara.
Be the first to comment