Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Ion Creangă, din municipiul Medgidia, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 29 august, în intervalul orar 11.30 – 16.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zonele: Catanga, Centru, Hidrofor, Spital, precum și cei de la blocurile VS.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit pe raza județului Constanța, într-o autoutilitară 15.000 pachete de țigări fără timbru fiscal. În ziua de 26.07.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, […]
Conducerea Partidului Social Democrat Constanța a depus joi, 22 octombrie, listele candidaților la alegerile parlamentare programate să se desfășoare în data de 6 decembrie. Prezenți la eveniment au fost Felix Stroe, președintele PSD Constanța, Horia […]
Finalul de an găsește orașul Cernavodă în plin proces de reabilitare a trotuarelor care mărginesc carosabilul străzilor Medgidiei, Canalului și Drumul de Centură, șosele intens circulate, care, de asemenea, au fost asfaltate în urmă cu […]
Be the first to comment