Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și 9 Mai, din localitatea Techirghiol, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 7 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 15.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Aurel Vlaicu, 9 Mai, dar și cele adiacente acestora.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele având nevoie și de intervenția unui echipaj de descarcerare, în urma unui accident rutier, înregistrat pe DN 3, la ieșirea din Valu lui Traian, în zona […]
O ședință a Consiliului Județean Constanța va avea loc pe data de 24 iunie, pe ordinea de zi aflându-se 19 proiecte de hotărâre. Ședința va avea loc de la ora 13, în sala “Remus Opreanu” […]
O ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța va avea loc pe data de 7 februarie, pe ordinea de zi aflându-se un singur proiect de hotărâre referitor la acordarea de facilități la transportul pentru elevi și […]
Be the first to comment