Conducta de alimentare cu apă de la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța, a înregistrat o avarie miercuri, 6 iulie.
Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să reducă presiunea pe instalație, încercând să execute lucrările de reparații fără a întrerupe alimentarea cu apă. Astfel, începând de miercuri, 06 iulie, ora 17.30 și până joi, 07 iulie, ora 18.00, se furnizează apă cu presiuni scăzute către consumatorii din zona străzilor Tulcei, Ștefăniță Vodă și Badea Cârțan.
„Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanţa fac tot posibilul pentru remedierea avariei şi reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 14 decembrie 2023, un workshop dedicat schimbului de bune practici privind instrumentele de promovare a respectării deontologiei și eticii academice, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0165 – „Îmbunătățirea calității activității didactice […]
Echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, în cursul zilei de mâine – 02 aprilie 2025, în intervalul orar 08.30 – 18.00, pentru remedierea în regim de urgență, a unei avarii identificate la nivelul sistemului de […]
Un proiect care stârnește interes, dar mai ales speranță în rândul locuitorilor din comuna Aliman este cel referitor la dispensarul care urmează să fie construit în localitate. Entuzismat la rândul său de acest demers, primarul […]
Be the first to comment