Autovehiculele care ocupă abuziv domeniul public, ridicate de polițiștii locali constănțeni

Autovehiculele care ocupă abuziv domeniul public, ridicate de polițiștii locali. FOTO Primăria Constanța

Polițiștii locali derulează zilele acestea acțiuni de ridicare a vehiculelor fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului.

Astfel, în perioada următoare, 30 de autovehicule – 22 abandonate și opt fără stăpân, care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.

„Acțiunea de eliberare a domeniului public de rablele care afectează imaginea orașului începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somați să își ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administrația locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege”, au transmis reprezentanți ai Primăriei Constanța.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somației pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autoritățile administrației publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunțului sau comunicării somație privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deținătorul legal al mașinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziție a primarului și urmează să fie valorificată prin vânzare, în condițiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*