Autoturism de 40.000 de lei, căutat de autoritățile din Germania, descoperit în Agigea

Autoturism de 40.000 de lei, căutat de autoritățile din Germania, descoperit în Agigea. FOTO: Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit un autoturism marca VW Passat, căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, au controlat, pe DN 39, în zona localității Agigea, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Germania, condus de către un cetățean român, în vârstă de 58 de ani.

„În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Germania. Autoturismul, evaluat la aproximativ 40.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor”, au precizat reprezentanți ai Gărzii de Coastă.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*